Liberalii şi-au pus speranţa în Crin Antonescu pentru că nu au avut altă soluţie

Noua conducere a PNL are în faţă trei mari provocări: reorganizarea şi consolidarea internă a PNL, clarificarea doctrinară, întrucât în prezent PNL nu are principii şi strategie, are o singură obsesie, contestarea lui Traian Băsescu, obsesie ce ţine loc de doctrină şi strategie şi clarificarea raporturilor cu Dinu Patriciu, pentru a dizolva percepţia publică potrivit căreia PNL este doar un vehicul pentru interesele economice ale lui Patriciu.
Măsura succesului noii conduceri va fi dată de două teste importante: alegerile europarlamentare şi apoi cele prezidenţiale. Aceste două teste vor arăta în ce fel noua conducere va reuşi să salveze PNL, vor arăta care este ponderea reală a partidului pe scena politică.

Alegerea lui Antonescu în fruntea PD-L este, în principal, rezultatul unui compromis, acesta fiind singura alternativă la Călin Popescu Tăriceanu. Un lucru e cert: liberalii şi-au pus speranţa în Crin Antonescu pentru că nu au avut altă soluţie. Tăriceanu a exclus din partid pe cei mai importanţi lideri, nu s-a putut construi o alternativă credibilă.

Greşelile pentru care Tăriceanu a pierdut şefia partidului au fost faptul că a ratat şansa de a transforma PNL în cel mai mare partid de dreapta din România, a irosit resursele provenite din creşterea economică pentru a servi clientela politică, a exclus liderii importanţi din partid, a întreţinut legături ambigue cu Dinu Patriciu, care s-au reflectat în imaginea partidului şi a ratat intrarea PNL la guvernare, după alegerile parlamentare.

Tăriceanu a ratat şansa istorică pe care a avut-o PNL de a deveni cel mai mare partid de dreapta din România. Această şansă a fost frunctificată de PDL, iar PNL a rămas doar al treilea partid.
În 2005, Călin Popescu Tăriceanu a refuzat ideea unificării dreptei şi a pierdut ocazia de a aduna toate forţele de dreapta în jurul PNL.

Ulterior, unificarea liberală a fost realizată de PLD şi PD, care au făcut marele partid de dreapta de azi. Sistemul politic românesc are deja o structură bipolară, iar cele două mari partide sunt PDL, ca partid de dreapta, şi PSD, ca partid de stânga. PNL a rămas la mijloc şi va fi obligat să oscileze între PDL şi PSD.

Al doilea argument al eşecului lui Tăriceanu a fost risipirea în mod iresponsabil a resurselor create din creşterea economică şi din privatizările importante, mai ales pe cele din privatizarea BCR. În loc ca acestea să fie folosite pentru dezvoltarea României, ele au fost utilizate pentru satistaferea clientelei politice.

Tăriceanu a cultivat o relaţie ambiguă cu Dinu Patriciu şi s-a format percepţia publică că PNL a ajuns vehiculul politic pentru promovarea intereselor economice ale acestuia.

Greşeala care i-a fost fatală lui Tăriceanu a fost proasta negociere a posibilităţilor de participare la guvernare după alegerile parlamentare din 2008. Cu acea ocazie, Tăriceanu a sacrificat interesele partidului în favoarea orgoliului propriu, acela de a rămâne premier, deşi aritmetica electorală indica foarte clar că nu mai era îndreptăţit. Liberalii ar mai trebui să ştie că li s-a oferit preşedinţia Camerei Deputaţilor şi un număr paritar de locuri în Guvern.

Popularity: 1% [?]