Procesul de integrare sud-american
Declaraţie politică
Procesul de integrare sud-american
Pe fondul unei mişcări “revoluţionare” foarte diferită celei din secolul al XIX-lea, dar având în prim-plan personaje oarecum asemănătoare (cel puţin din punct de vedere al carismei) şi idei similare, America de Sud pleacă pe drumul autonomiei pe harta geopolitică a lumii.
Recent, sub coordonarea Braziliei, cei doisprezece preşedinţi ai statelor sud-americane au pus bazele unei colaborări instituţionale pe o gamă largă de domenii. Această colaborare a căpătat ulterior denumirea de integrare, iar organizarea este comparată cu cea a Uniunii Europene.
Pe perioada Războiului Rece, America de Sud era considerată backyardul Statelor Unite şi orice personaj politic ce urmărea să obţină cea mai înaltă funcţie în stat într-o ţară sud-americană avea nevoie de binecuvântarea Washingtonului. Alternativele nu erau deloc atrăgătoare. Ca urmare a acestei politici, la finalul Războiului Rece existau încă un număr mare de dictaturi în America de Sud. După prăbuşirea acestora, a urmat o perioadă caracterizată de probleme.
Totuşi, pe măsură ce lumea se îndrepta din ce în ce mai hotărât spre multipolarism, în America de Sud un val de victorii socialiste obţinte de “lideri bolivarieni” cum ar fi Nestor Kirchner în 2003 (Argentina), Luis “Lula” da Silva în 2003 (Brazilia) sau Evo Morales în 2006 (Bolivia) au pus bazele unei colaborări mai strânse ce avea ca ţel atingerea unor obiective commune. În centrul acestor eforturi s-a aflat Brazilia, statul ce aspiră la statusul de putere regională şi chiar la poziţia de membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU. Eforturile diplomaţilor brazilieni au avut ca rezultat semnarea, în cadrul celui de-al treilea Summit Prezidenţial Sud-American (desfăşurat la Cuzco – Peru în 2004), a “Declaraţiei de la Cuzco” ce conţinea decizia statelor din America de Sud de a crea o “comunitate de naţiuni” (doar atât deocamdată) caracterizată de “o integrare a popoarelor”. Declaraţia face referire la obiectivele comune printre care cele mai importante sunt convergenţa organizaţiilor deja existente şi a statelor nemembre, dar semnatare ale declaraţiei, cooordonarea eforturilor diplomatice pentru a întări poziţia Americii de Sud ca actor distinct în relaţiile internaţionale şi armonizarea politicilor agricole şi rurale.
Au fost obţinute progrese şi pe plan extern prin două declaraţii ce puneau bazele colaborării cu Uniunea Africană şi Ţările Arabe. La 23 iulie 2008 în timpul preşedinţiei braziliene a fost semnat la Brasil Tratatul Constitutiv al Uniunii Naţiunilor Sud-Americane
Conform tratatului constitutiv, UNASUR are personalitate juridică şi îşi va defăşura activitatea prin intermediul consiliului şefilor de stat şi de guvern ce se întâlneşte annual, al consiliului miniştrilor de externe ce se întâlnesc bianual, al consiliului reprezentanţilor ce se întâlnesc o dată la două luni sau de câte ori este necesar şi al secretariatului permanent. Consiliul şefilor de stat şi de guvern stabileşte liniile generale ale politicilor uniunii şi priorităţile. Există o preşedinţie rotativă care propune agenda pentru anul în curs, prezidează şedinţele şi reprezintă pe plan extern uniunea. Toate deciziile UNASUR se iau prin consens, orice stat-membru se poate abţine de la a participa la o politică adoptată pe o perioadă de timp determinată sau nedeterminată. Tratatul fondator menţionează şi crearea unui parlament al cărui rol urmează a fi stabilit la următoarea întâlnire a şefilor de stat şi guvern.
Tratatul constituţional al UNASUR ar trebui să intre în vigoare după ce este ratificat de 9 dintre cele 12 state-membre, dar până acum, în ciuda speranţelor de ratificare până în aprilie anul curent, nu a fost ratificat decât de trei state: Bolivia, Venezuela şi Ecuador (statul depozitar, unde ar fi localizat secretariatul). Ratificarea ar putea dura cel puţin încă un an.
Marile puteri nu au avut încă o reacţie clară la procesul de integrare. UE şi SUA au rămas neutre, iar interesele (limitate încă) ale Federaţiei Ruse şi ale Chinei nu sunt afectate de noua uniune. Totuşi este aproape imposibil să nu existe fricţiuni mai ales cu SUA. Un exemplu – extinderea ce ar oferi o alternativă pentru Cuba .
Procesul de integrare a început şi evoluează rapid, dar numai la nivel conceptual. Anual apar noi domenii de cooperare, dar evoluţiile în cele deja existente sunt lente, chiar dacă compromisurile necesare pentru adoptatea tratatului constituţional al UNASUR sunt considerabile, şi rezultatele sunt pe măsură. La momentul ratificării ar deveni cel mai mare producător şi exportator de hrană din lume şi ar deţine resurse energetice considerabile, două atuuri ce oferă UNASUR potenţialul de a deveni un actor strategic pe glob.
Vă mulţumesc .
Rogin Marius
Deputat PD-L
29.09.2009
Popularity: 7% [?]