Declaraţie politică

Relaţia dintre mass-media şi putere

Figura principală în actuala „societate a spectacolului” este „actorul”, adică cineva care se expune vederii publicului, care desfăşoară un show în faţa spectatorilor. „Actorul” este un factor public, care prin felul în care se pune în scenă menţine buna dispoziţie a publicului. El reprezintă o formă de existenţă care îşi rânduieşte viaţa astfel încât să fie permanent în văzul public. În societatea contemporană, „actorul” a devenit personajul principal şi favoritul publicului, iar această schimbare semnalizează destrămarea comunităţii şi înlocuirea ei prin aspectul public. Oamenii nu se mai strâng în comunitate, ci s-au risipit într-un public efemer şi capricios, iar datorită faptului că actorul a ajuns să fie cel care determină mersul lucrurilor, realitatea este înscenată ca o suită neîntreruptă de imagini.

Oamenii trăiesc realitatea pe ecranele televiziunii, diferenţa dintre realitate şi imaginea prezentată dispare. Exacerbarea acestei stări de lucruri are loc astăzi în viaţa politică a Italiei. A avut loc un „puci al mediilor de informare”. Un partid politic, cel al lui Silvio Berlusconi, Marele Mogul al mass-media, a oferit o alternativă total nouă, care nu mai este cel dintre o dreaptă şi o stângă parlamentară, ci aceea dintre politică şi mediile de informare.

Acest mare”complex politico-informaţional” a realizat o adevărată artă a dirijării de la distanţă, un fel de cibernetică socio-politică împotriva căreia nici o rezistenţă de durată nun pare a fi posibilă. Telecomanda aparţine domeniului reflexelor condiţionate şi nu a celui vreunei gândiri democratice.

Această tendinţă prin care televiziunea alterează politicul, a început să se manifeste şi în societatea românească : fosta putere manipula propriu-zis,  adică sălbatic, rudimentar, prin  TVR,  aservindu-şi-o. Acum, manipularea e soft, spontană, obiectivă: televiziunea flatează atât personalul politic, cât şi publicul, devenind adevăratul cadru de desfăşurare al vieţii publice, o agoră electronică.

Creatorii Constituţiei americane au considerat că o presă liberă este o componentă esenţială a unei guvernări democratice. Astfel, ei au stipulat în primul din cele zece Amendamente ale Drepturilor omului: „Congresul nu va elabora nici o lege care să limiteze libertatea cuvântului sau a presei.” Nu s-a spus însă nimic despre datoria presei de a fi „fair”, obiectivă sau reprezentativă.

Ideea presei ca reprezentantă a poporului a devenit un lucru de la sine înţeles cu care majoritatea jurnaliştilor operează şi care pătrunde în fiecare detaliu al muncii lor de zi cu zi. În 1947, Comisia pentru Libertatea Presei a declarat că presa trebuie să furnizeze o descriere reprezentativă a grupurilor componente ale societăţii.

Unii universitari au legat această ultimă formulare de conceptul reprezentativităţii din ştiinţa politică.Astfel, presa ajunge să aibă un rol asemănător aspectelor formale ale unei guvernări reprezentative, cum ar fi legislatura şi executivul . De fapt, ideea presei ca a patra putere în stat este direct legată de presupoziţia reprezentativităţii presei.

În societatea contemporană, pericolul apare atunci când saturaţia informaţională îl împiedică pe cetăţean să înţeleagă evenimentele şi deci posibilitatea de participare politică este extrem de diminuată.

Nu mai este de ajuns cerinţa libertăţii de expresie şi afirmarea dreptului de a informa şi de a fi informat. Se impune cu stringenţă un alt program de acţiune pentru jurnalismul contemporan şi pentru o politică luminată în domeniul comunicării politice.

Presa noastră, şi mai ales televiziunea, se insinuează în viaţa publică ca protagonist, şi reuşeşte să o transforme, inevitabil, în „spectacol pur” lipsit de conţinut.

Vă mulţumesc.

Deputat PD-L

Rogin Marius

27.10.2009

Popularity: 17% [?]