Delta Dunării – paradis acvatic al Europei

DECLARAŢIE POLITICĂ

Delta Dunării –paradis acvatic al Europei


Doamnelor şi domnilor colegi,

Prin cele 58.000 de hectare, Delta Dunării este cea mai importantă rezervaţie naturală a României şi a treia zonă umedă ca importanţă din Europa. Natura a cheltuit sute de milioane de ani ca să adune aici laolaltă toate minunile. Statul român a luat cea mai importantă decizie de protecţie ecologică din ultimii 50 de ani, prin care protejează ştiuca, sturionii şi alte 40 de specii.

Ca şi cum paralizarea turismului datorită gripei aviare nu era de ajuns, masacrul din ultimii ani al sturionilor ne-a costat o nouă sancţiune internaţională, Statele Unite refuzând să mai importe sturioni de pe piaţa românească. Justiţia, pentru a da satisfacţie intereselor economice ale celui mai mare concesionar din zonă, care controlează complexul Razim-Sinoe şi Cotul Pisicii, adică peste o jumătate din teritoriul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării,  a pus statul în imposibilitatea de a se achita de obligaţiile pe care şi le-a asumat în faţa organismelor internaţionale cu privire la conservarea biodiversităţii în Delta Dunării.

În ciuda numeroaselor proteste ale populaţiei locale,  concesionarea a intrat în linie dreaptă, când au fost repartizate primele 12 zone de pescuit către o serie de societăţi comerciale. Cu chiu, cu vai, noul sistem a fost implementat în Delta Dunării, chiar dacă au apărut numeroase scandaluri în comunităţile deltaice, în special legate de o serie de abuzuri ale corpurilor de pază ale concesionarilor. Erau la un moment dat 14 societăţi comerciale care deţineau în concesionare cele 24 de zone de pescuit din Delta Dunării. Valoarea anuală a investiţiilor pe care trebuiau să le realizeze acestea, conform contractului, se ridica la 100 miliarde lei, iar redevenţa încasată de către stat a fost de aproximativ 50 miliarde lei. Practic, prin neîncasarea redevenţei, bugetul de stat va fi uşurat de cel puţin un milion şi jumătate de dolari. Concesiunile au mers totuşi înainte,  Delta Dunării a redevenit paradisul braconierilor. Efectivele de pază ale statului au confiscat 2000 de scule ilegale de pescuit, în timp ce angajaţii unei singure societăţi au capturat peste 18.000, număr care spune multe.

Circa 140.000 de euro vor fi investiţi până în 2015 în Delta Dunării. Institutul de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării Tulcea a finalizat studiul de mediu care va da liber unor investiţii ce au ca scop schimbarea radicală a rezervaţiei. Obiectivele aşa-numitului “master plan” vizează, pe de o parte, modernizarea infrastructurii din Deltă şi sprijinirea activităţilor economice tradiţionale, pe de altă parte se referă la crearea unui sistem de monitorizare a ecosistemelor din Delta Dunării. Aici urmează să se realizeze rampe ecologice, sisteme de alimentare cu apă potabilă, canalizări, drumuri comunale pe diguri, precum şi crearea unor surse alternative de energie, cum ar fi mori de vânt, celule solare şi navigaţie cu propulsie electrică. Problemele sunt însă inevitabile, având în vedere că realizarea unor drumuri ce vor lega localităţile din Delta Dunării se va face pe digurile de apărare, care aparţin acum mai multor proprietari. Şase drumuri comunale urmează să se construiască pe digurile de apărare până în 2015. Momentan există o evaluare a lucrărilor hidrotehnice, sunt circa 800 de kilometri de diguri şi urmează să se definitiveze regimul de proprietate a acestora. În ceea ce priveşte restaurarea, refacerea ecologică, a amenajărilor agricole şi piscicole din Delta Dunării, reprezentanţii locali se declară de acord cu aceste lucrări, cu condiţia ca terenurile, însumând circa 80.000 de hectare, să fie administrate şi în continuare de Consiliul Judeţean, care încasează circa 30 miliarde de lei din redevenţe.

În vederea păstrării şi exploatării acestei bogăţii naturale a României, se impune modificarea legii fundamentale a rezervaţiei, aducându-se şi modificări la statutul rezervaţiei, luându-se ca model felul cum sunt administrate ariile protejate din ţările Europei de Vest.

 

 

Vă mulţumesc.


Deputat PD-L

Rogin Marius


16.06.2009

Popularity: 1% [?]