SUA-Iran, nevoia unei diplomaţii reuşite
Declaraţie politică
Doamnelor şi domnilor colegi,
Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează :
“SUA-Iran, nevoia unei diplomaţii reuşite”
Preşedintele Iranului, Mahmoud Ahmadinejad, a propus o dezbatere cu Obama la sediul ONU din New York „privind rădăcinile problemelor lumii„ dar a subliniat că Teheranul nu va ceda presiunii pe tema programului nuclear. Iranul susţine că este pregătit pentru discuţii „constructive“, dar a respins în mod repetat solicitările de a pune capăt programului de îmbogăţire a uraniului, care poate fi folosit atât în scop civil, cât şi militar.Preşedintele Obama, în mesajul de felicitare adresat „poporului şi conducătorilor Republicii Islamice Iran” de Nowruz, o sărbătoare persană, în martie, a inclus fraze care să reducă scepticismul iranian privind disponibilitatea SUA de a renunţa la încercările de a răsturna guvernul şi de a adopta o abordare diplomatică mai cuprinzătoare.
Diplomaţii iranieni au afirmat că disponibilitatea declarată a preşedintelui american de a trata Iranul „pe baza intereselor reciproce” într-o atmosferă de „respect reciproc” a fost deosebit de bine primită în Teheran. Potrivit lor, răspunsul rapid al liderului suprem al ţării, Ayatollahul Ali Khamenei — care a inclus o frază fără precedent, şi anume că „dacă voi vă veţi schimba, şi comportamentul nostru se va schimba” —, a fost un semnal sincer al deschiderii Iranului faţă de propunerile diplomatice substanţiale făcute de noua administraţie americană.
E posibil ca preşedintele Obama să facă paşii îndrăzneţi necesari pentru a realiza o apropiere strategică de Teheran, de felul celei reuşite de Nixon cu China, în anul 1972. Deocamdată, administraţia Obama nu a făcut nimic pentru a desfiinţa sau respinge un program aparent secret, însă foarte bine mediatizat, lansat în al doilea mandat al preşedintelui George W. Bush, şi care alocă milioane de dolari pentru destabilizarea Republicii Islamice. În acest context, acuzaţia Ayatollahului Khamenei, potrivit căreia „bani, arme şi organizaţii sunt folosite de americanii de dincolo de graniţa noastră vestică pentru a lupta împotriva sistemului Republicii Islamice”, reflectă o îngrijorare legitimă cu privire la intenţiile americane. Preşedintele Obama a accentuat această îngrijorare refuzând să lupte, deocamdată, pentru un „mare compromis” americano-iranian, un cadru extins pentru rezolvarea divergenţelor bilaterale importante şi pentru realinierea fundamentală a relaţiilor.
Însă unii oficiali susţin că administraţia americană ar putea fi pregătită să accepte ca parte a acordului un program limitat de îmbogăţire a uraniului pe teritoriul iranian — cu alte cuvinte vor să li se recunoască „meritul” de a accepta o realitate. Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Robert Gibbs, a declarat presei că nu va fi impus nici un astfel de deadline, preşedintele Obama însuşi a spus, după întâlnirea cu primul ministru israelian Benjamin Netanyahu, că doreşte să vadă un „progres” în negocierile nucleare până la sfârşitul anului. El a sprijinit de asemenea înfiinţarea unui grup de lucru la nivel înalt israeliano-american pentru identificarea de măsuri coercitive dacă Iranul nu îndeplineşte condiţiile SUA privind limitarea activităţilor nucleare.
Ideea unei coaliţii între Israel şi statele arabe moderate, menită să menţină sub control Iranul, nu este doar iluzorie; ea ar lăsa aspectele palestinian şi siriano-libanez ale conflictului arabo-israelian nerezolvate, iar perspectiva rezolvării lor în cădere liberă. Aceste aspecte nu pot fi rezolvate fără o interacţiune de substanţă a SUA cu Iranul.
Partea cea mai grea în abordarea americană faţă de Iran implică adoptarea de către preşedintele Obama a unor poziţii pe care electoratul său şi unii dintre aliaţi nu le vor primi cu bucurie. Pentru a reface politica privind Iranul, preşedintele ar trebui să se angajeze să nu folosească forţa pentru a modifica graniţele sau forma de guvernământ a Republicii Islamice. De asemenea, ar trebui să accepte faptul că Iranul va continua să îmbogăţească uraniu şi că singura rezolvare posibilă realistă a problemei nucleare ar fi ca Iranul să ajungă în poziţia Japoniei — o naţiune cu un program nuclear tot mai sofisticat, care este atent monitorizată împotriva riscurilor de proliferare.
Preşedintele Richard Nixon a reuşit să se distanţeze de o politică de un sfert de secol privind Republica Populară Chineză şi să reorienteze poziţia SUA faţă de Beijing într-un mod care să servească extrem de bine intereselor americane mai bine de 30 de ani. A fost nevoie de viziune strategică, lipsă de remuşcări politice şi hotărâre personală. Este posibil ca preşedintele Obama să înceapă în curând să demonstreze aceleaşi calităţi pentru a elabora o nouă abordare faţă de Iran.
Vă mulţumesc.
Deputat PD-L,
Rogin Marius
30.06.2009
Popularity: 4% [?]